română | magyar | english


mai mult
La 15 ani de la înfiinţarea firmei, în anul 2010 am inaugurat noul sediu central OrtoProfil în Târgu-Mureş. Pentru a memora acest moment important în istoricul existenţei noastre am decis să amenajăm un spaţiu de expoziţii care exprimă devotamentul nostru profesional faţă de pacienţi şi aduce un omagiu faţă de personalul OrtoProfil.
Astfel a luat naştere conceptul “Arta îngrijirii”.
Acest capitol este dedicat prezentării conceptului propus.


„În 2009 am întâlnit intenţia firmei de a realiza un spaţiu de expoziţii. Am avut posibilitatea de a cunoaşte ceea ce este dincolo de imaginea firmei, faţa umană a acesteia: echipa care pune în mişcare această imagine, momente de fiecare zi şi totuşi intime ale activităţii, clipe deosebite între pacienţi şi specialişti.
Această experienţă m-a condus în conceperea obiectelor expuse. Totodată aceste obiecte sunt mărturii ale echipei OrtoProfil despre ataşamentul lor faţă de profesie, faţă de pacienţi.
Fiecare obiect în parte este o secţiune, o metaforă vizuală a unor momente esenţiale ale istoricului activităţii firmei.”
Filep Szilárd, designer.


Vă invităm să descoperiţi „Arta îngrijirii”, expoziţia permanentă despre lumea OrtoProfil

 


Concept realizat

Descoperiţi cu ajutorul unui tur virtual spaţiul de expoziţii realizat ca urmare a acestui concept ...
mai mult

Istoricul firmei

În 2010 firma noastră a ajuns la 15 ani de existenţă. Istoricul firmei, cele mai importante momente ale activităţii noastre în decursul acestor ani ...
mai mult
© Copyright OrtoProfil 2015
un design manufactor